Ne surprinde putin faptul ca la Betano nu avem posibilitatea de a depune prin transfer bancar, insa cei ce prefera aceasta metoda pot la fel de bine sa depuna prin card bancar. Prin transfer bancar la celelalte case de pariuri dureaza 2-3 zile lucratoare sau chiar mai mult pana ce suma depusa se crediteaza in cont, in vreme ce prin celelalte metode aceasta se crediteaza instant. Daca ne intrebati pe noi, transferul bancar este o metoda de plata, practic, inutila, fiind foarte bine ca nu o vedem la Betano. Aveţi grijă totuşi dacă vă jucaţi la case de pariuri care nu acceptă tranzacţii în RON (totuși nu ar trebui să mai fie cazul de așa ceva acum după ce piața jocurilor de noroc a fost reglementată). Însă în cazul unei retrageri prin transfer bancar veţi primi banii exact în valuta în care aţi retras, Dacă aţi scos euro atunci va trebui să vă deschideţi un cont în valută şi să scoateţi banii tot în euro. Această situaţie este valabilă la majoritatea băncilor, deşi pot exista şi excepţii.
Este vorba de Okto.Wallet si Aircash (ambele sunt un fel de portofele electronice). Dupa ce banii ajung in aceste aplicatii, pot fi retrasi cash de la orice bancomat (prin cardurile lor). Daca te-ai razgandit in privinta retragerii si vrei sa o anulezi, iar banii sa se intoarca in contul tau Betano, o poti face accesand “Contul meu”, sectiunea “Tranzactii”, subsectiunea “Anulare retrageri”. De asemenea, poti monitoriza istoricul depunerilor si retragerilor tale din sectiunea “Istoric, subsectiunea “Tranzactii”. Smith & Smith SRL este prima instituție de plată autorizată de Banca Națională a României să furnizeze servicii de plată și transfer de bani.
Multe bonusuri și promoții care vizează pariurile sportive sunt disponibile la Betano. Misiunile de fotbal, baschet sau chiar tenis sunt promoții oferite o dată sau chiar de mai multe ori pe săptămâna, în urmă cărora poți câștigă freebeturi. Printre opțiunile de pariu pe meciurile de fotbal importante se găsește și o secțiune de Informații. Aici ți se vor sugera pariuri pe baza statisticilor culese de Betano pentru respectivul meci. Fondurile pot fi retrase înapoi către contul tău Apple Pay și vor merge direct pe același card folosit pentru a efectua depunerea. Ar mai trebui spus că există și un blog Betano unde sunt postate promoții, știri și informații utile.
Există nenumărate criterii de care poți ține cont atunci când îți propui alegerea unui cazinou online, iar numărul metodelor de retragere reprezintă un bun exemplu în acest sens. Ceea ce am observat este faptul ca la sume de pana la 5.000 Lei, banii intra instant pe cardul de la Revolut. Retragerile cu sume ce depasesc 5.000 Lei am observat ca dureaza cateva minute sau ore pana se aproba retragere.
Este vorba despre Betano.cash, o modalitate ingenioasă de plată prin care jucătorii care nu se află în posesia unui card sau a unui cont bancar pot efectua depuneri rapide și sigure pentru a alimenta contul Betano. Poti efectua depuneri la fel de simplu ca până acum, însă există totuși o diferență importantă. Deci dacă soliciți la Betano retragere de bani într-o zi de luni, mai târziu de joi nu ar trebui să primeși respectiva sumă indiferent de metoda de plată aleasă. Descoperă ce metode de depunere şi retragere bani există la agenţiile de pariuri online. Pentru a putea paria pe internet, trebuie să aveţi un cont deschis la o agenţie de pariuri online şi de asemenea trebuie să puteţi depune şi retrage bani de la aceasta.
Dacă primul depozit la Betano este făcut utilizând un portofel electronic, atunci nu vei mai putea încasa pachetul de bun venit până când nu vei depune printr-o altă metodă. În acest articol vom vorbi despre metodele de depunere şi de retragere a banilor în şi din contul pe care îl deschidem la casa de pariuri Betano. Trebuie sa stii ca aceste metode de plata, sumele, in cat timp intra banii si celelalte informatii prezentate, sunt valabile pentru toate serviciile Betano (casino, pariuri sportive, casino live, virtuale si loto). Betano Casino este unul din cele mai bune cazinouri online din Romania. Prin urmare ofera optiuni multiple prin care poti sa faci depuneri si retrageri, unele din acestea fiind accesibile chiar daca nu ai un cont sau card bancar.
Prima tine de Betano (ei aproba retragerea), iar a doua tine de procesatorul de plata si/sau metoda de plata pe care o folosesti. Iti pot spune ca absolut niciodata nu a durat mai mult de 3 ore ca banii sa imi intre pe card. De fapt, multe retrageri s-au procesat instant; presupun ca aprobarea s-a facut automat, iar mai apoi banii au intrat instant pe card. SuperCazino este o platformă de afiliere dedicată cazinourilor licențiate din România. Echipa noastră pune accent pe transparență și obiectivitate pentru a oferi recomandări informate. Recenziile noastre sunt scrise în urma unor evaluări complete și periodice, iar recomandările sunt sugerate în urma experienței directe cu operatorii de jocuri casino.
Bineînțeles, dacă ai solicitat o retragere Betano vineri sau în weekend, tranzacția va fi procesată săptămâna viitoare. La Betano vei întâlni și un bonus de înregistrare de maxim 1.000 lei, dar și un bonus fără depunere care constă în 444 rotiri gratuite la slotul Burning Hot. De asemenea, la tenis câștigi anticipat dacă jucătorul pe care ai mizat a câștigat primul set cu 6-0 sau 6-1. Mai poți câștiga în avans și la meciuri de baschet, volei, hochei pe gheață, baseball și fotbal american.
Pentru verificare, accesează-ți contul dând click pe balanță ta, aflată în dreapta sus, lângă butonul “Depune”. Selectează apoi butonul “Contul meu”, secțiunea “Profil”, subsecțiunea “Proces de verificare”. Partidele însoțite de transmisie video au în dreptul lor simbolul unui televizor.
De asemenea, nu există agenții stradale Betano în România, acest operator oferind servicii doar online. Îmi place și faptul că pot adăuga la favorite meciurile și opțiunile de pariere dorite, astfel încât nu trebuie să le mai caut de fiecare dată, această opțiune fiind foarte folositoare mai ales de pe dispozitive mobile. Ce nu îmi place este faptul că la partidele mai mici opțiunile de pariere sunt blocate mult mai des decât la alte agenții concurente. Pe de altă parte, atunci când apuci să pui pariul dorit vei vedea că acesta este plasat rapid și se întâmplă destul de rar să fie refuzat. În cei cinci ani petrecuți pe piața din România Betano a ajuns să fie un brand de top la noi în țară, fiind în acest moment una dintre cele mai apreciate case de pariuri https://meteolaram.org/ din România.
În ofertele cazinourilor online vei găsi și posibilitatea de a efectua plăți, indiferent că este vorba despre depuneri sau retrageri, folosind un portofel electronic. In concluzie, aveti o multime de variante atunci cand vine vorba de metode depunere Betano sau cand trebuie sa retrageti banii, acesta fiind inca un motiv pentru care ramane printre casele de pariuri preferate de noi. Folosim oferta de pariere de la Betano inclusiv cand alcatuim lista cu pronosticuri fotbal sau anumite bilete la pariuri. In cazul depunerii prin card bancar, Betano accepta VISA, Mastercard si Maestro, depunerea minima fiind de doar 20 lei. Este cea mai redusa limita minima de pe piata la depunere folosind aceasta metoda.
După ce accesezi site-ul Betano, vei vedea în partea dreaptă sus butonul “Înregistrare”. Pentru a începe procesul de înregistrare, selectează-l și alege cum vrei să te înregistrezi. Spre deosebire de alte case de pariuri, aici te poți înregistra cu Facebook, Google, Yahoo sau LinkedIn. Dacă s-ar face un sondaj despre top 3 cele mai populare case de pariuri din România, majoritatea pariorilor ar plasa Betano pe primul loc.
Chiar daca procesul de retragere este unul foarte simplu si rapid, trebuie sa cunosti anumite lucruri daca vrei sa primesti banii cat mai rapid si fara probleme. Luand acest exemplu, daca folosesti un card Visa cu Visa Direct (de exemplu cardul Revolut), banii iti vor intra in maxim 3 ore. Trebuie sa stii ca aprobarea unei retrageri si procesarea acesteia sunt doua procese diferite.